Poezia și Matei

Din toate florile culese păreai fecioară printre flori,
Aveai culori neînțelese ce te pictau încă din zori.
Dar n-am știut să las din tine o urmă sau măcar un pas,
Când tu-mi zâmbeai printre petale și îmi păreau c-aveau și glas.

De unde ai primit credința renașterii dintr-o sămânță
Și-n orice viață ai aceeași neînfricată cunoștință
Că Universul te așază pe cel mai rodnic, cel mai bun
Pământ din care să te naști și care ție ți-e stăpân?

În mâna mea ești încă vie, deși de azi n-ai să mai crești
Și te voi pune într-o vază unde frumos o să-nflorești.
Te vei deschide încetișor și rând pe rând fiece floare
Va-mbătrâni precum ființa ce-și dă o ultimă suflare.

- Frate drag, frate iubit!
Astăzi iarăși ne-a ieșit!
Joaca a fost pe săturate
Și ne-am bucurat de toate!

- Surioară dragă, soră mult iubită
De-ai ști cât mă bucur că ești fericită!
Împreună timpul trece zâmbitor,
Când vede o soră și un frățior.

Un băiețel, o fetiță, o rățușcă și un peștișor

Nicio zi nu-i ca cealaltă, când ai aproape prieteni de nădejde. Zilele sunt mai zâmbitoare,
iar nopțile ocazii perfecte de a pune la cale momente de neuitat. Așa se întâmpla și în acea
noapte. Lumini stinse, întuneric, o liniște totală se așternuse în casa cea mare de lângă lac. Când
deodată:
- Hei! Heiiii! Mă auzi? Încerc, dar nu pot, spuse Teodora necăjită.
- Ce nu poți? Ai pățit ceva?
- Nu pot să dorm, Matei. De o oră tot încerc, dar nu-mi iese.
- Aaaa! Ai numărat oile?
- Le-am numărat. Până la 10 că atâta știu.
- Da! Nu funcționează mereu. Dar tu nu te întrista. Ce-ai zice dacă am ieși să ne uităm la
stele? Eu îl iau pe Bulfi, tu mergi după Rita și vă așteptăm pe ponton.
- Super idee!
După doar două minute cei patru se întâlniră.
- Cât de frumoasă este luna în această noapte!
- Cea mai frumoasă! spuse Rita uimită de ce-i vedeau ochii.
- Matei ridică-mă să-i dau un pupic lunii, înota agitat Bulfi.
- Muah! Muah! Am sărutat o lună, prieteni! Ce bucurie! Ce entuziasm!
- Mă faci să râd! Cum să o săruți? Când tu ești într-un bol de sticlă, iar luna la miliarde
de kilometri distanță, îi explică mândră Rita.
- Gata! Gata! Vă ajunge! Ia veniți aici lângă mine.
Toți cei patru se așezară pe iarbă, în fața lunii superbe.
- Matei, îți amintești ziua când ne-am întâlnit?
- Dar oare cm aș putea să o uit! Așa ceva nu se uită!
- Mă plimbam cu bicicleta și de la o groapă am căzut și m-am lovit rău. Ai venit imediat
la mine și m-ai ajutat să mă ridic, spunându-mi să stau liniștită pentru că și tu ai căzut
de atâtea ori și ți-a trecut. Așa m-am speriat atunci, dar cuvintele tale m-au făcut să mă
simt mai bine.
- Și de atunci suntem de nedespărțit!
- Da! De nedespărțit!
- Hei! Hei! Dar noi unde suntem în povestea asta?! Ne-ați uitat?
- Ha ha ha! Cum să vă uităm, le spuse Teodora!
- Așa ceva! Niște geloși!
Fetița curioasă se ridică și merse până la marginea lacului. Era dornică să atingă cu
mânuțele ei luna din apă. Puse piciorul mult prea aproape de pământul umezit. Se
dezechilibră și alunecă.
- Ajutooor! Ajutooor! strigă cât putu de tare.
- Ce se aude? Cum? Ce? Ce s-a întâmplat? Unde-i Teodora?
- Aici, aici sunt! Nu știu să înoooot!
- Doamne Dumnezeule! Rita! Bulfi! Acționăm planul de urgență!!!
- Venim acum!
- Trusa de prim ajutor e jos lângă salcie. Mergi și o ia, Rita!
- Imediat!
- Sfoară!
- Sfoară!
- Colac!
- Colac!
- Prinde asta și ține-te bine, Teodora! Suntem aici! Va fi bine!
În mai puțin de un minut fetița era pe iarbă, întinsă, abia răsuflând.
- Vă mulțumesc, prieteni! Nu știu ce m-aș fi făcut fără voi!
- Eu doar am stat și-am înotat, spuse supărat Bulfi!
- Cu toții am contribuit! Nu reușeam dacă nu eram calmi și nu eram împreună, îi replică
hotărât Matei.
- Exact cm spune și proverbul „Prietenul la nevoie se cunoaște!”
- Drept e! Cât adevăr! Ce frumos e să ai prieteni!
- Așa e Rita! Să mergem în casă să ne schimbăm și la somn cu noi. După o așa aventură
vom dormi ca bebelușii.
Cei patru prieteni intrară în casă și din nou liniștea s-a așternut în casa cea mare de lângă
lac.

-Mami, spune-mi i-ai numărat?
I-ai înmulțit, i-ai adunat?
Și când ai spus c-ai terminat
De împărțit te-ai apucat?

Uite! doi pun peste copac,
Vreo patru pe câmpul cu mac,
Alții mai mari peste o casă
S-o facă ploaia mai frumoasă!

Căci tot ce zace pe pământ
Se lasă-ncet purtat de vânt,
Singură ea, ploaia-i oprește
Din când în când și le vorbește.

Un șervețel? Dar e puțin!
Și de încep am să devin
Dintr-un murdărici, murdar,
Cum des vezi, deloc mai rar!

Și doar o mică bucățică
Am luat din calda gogoșică
Și n-am simțit cm dintr-o dată
M-am umplut tot de ciocolată.

Ea este duuulce și gustoasă,
Dar pe gurița mea frumoasă
Cu siguranță o deranjează
Ciocolata ce pătează!

Primăvară, ești azi mamă!
Cum ții părul sub năframă
Și treci mâna de-l îmbraci
În zambile și în maci!

Pe ascuns ț-așez în poală
Mărțişorul cel de seamă -
Ghiocel strâns din grădină
Și toată dragostea deplină.

Mami, mami, unde ești?
Mami, mami vreau povești!
Spune-mi, căci nu pot să dorm!
Mami, mami, hai de zor!

Mami, mami să nu uiți
Fruntea mea să o săruți.
Povestea mie mi-a plăcut.
Mami, te 'ubesc cel mai mult!

Asta-i stânga, asta-i dreapta
Și cu ele-nvârt eu fata.
Asta-i dreapta, asta-i stânga
Cu toții pornim acuma

Drept în față repejor
Ne-nvârtim și-i dăm zor,
Tot pe loc dansăm voios
Acest cântecel frumos.

- Mămicuțo, spune-mi oare
Când va fi la noi ninsoare?
Căci atâta-am așteptat-o
Astă-noapte am și visat-o:

Cădea lin, încet în casă
O zăpadă așa spumoasă
Nu eram pe derdeluș,
Ci la noi, mami, în duș.

Bulbucii tot așa creșteau
Și atât de mult doream
Ca apa să nu răcească,
Iarna să nu se sfârșească.

- Nu-i așa mami că azi
Iar zăpadă o să-mi faci?!
- Nu doar azi, ci toată iarna
Îți face zăpadă mama!

Te țin strâns între pălmuțe
Și mă minunez de tine.
Plin ești de lumini, steluțe
Pare-mi-se îți merge bine.

Mi-ai dat voie să te-mbrac
Așa cm mă pot pricepe,
Ești atât de colorat
Nimeni nu te poate-ntrece.

Nu o iarnă te voi ține,
Ci mai mult de-o viață-ntreagă.
Știu n-ai vrea să se termine,
Căci ceva frumos ne leagă.