18/11/2023
Un băiețel, o fetiță, o rățușcă și un peștișor
Nicio zi nu-i ca cealaltă, când ai aproape prieteni de nădejde. Zilele sunt mai zâmbitoare,
iar nopțile ocazii perfecte de a pune la cale momente de neuitat. Așa se întâmpla și în acea
noapte. Lumini stinse, întuneric, o liniște totală se așternuse în casa cea mare de lângă lac. Când
deodată:
- Hei! Heiiii! Mă auzi? Încerc, dar nu pot, spuse Teodora necăjită.
- Ce nu poți? Ai pățit ceva?
- Nu pot să dorm, Matei. De o oră tot încerc, dar nu-mi iese.
- Aaaa! Ai numărat oile?
- Le-am numărat. Până la 10 că atâta știu.
- Da! Nu funcționează mereu. Dar tu nu te întrista. Ce-ai zice dacă am ieși să ne uităm la
stele? Eu îl iau pe Bulfi, tu mergi după Rita și vă așteptăm pe ponton.
- Super idee!
După doar două minute cei patru se întâlniră.
- Cât de frumoasă este luna în această noapte!
- Cea mai frumoasă! spuse Rita uimită de ce-i vedeau ochii.
- Matei ridică-mă să-i dau un pupic lunii, înota agitat Bulfi.
- Muah! Muah! Am sărutat o lună, prieteni! Ce bucurie! Ce entuziasm!
- Mă faci să râd! Cum să o săruți? Când tu ești într-un bol de sticlă, iar luna la miliarde
de kilometri distanță, îi explică mândră Rita.
- Gata! Gata! Vă ajunge! Ia veniți aici lângă mine.
Toți cei patru se așezară pe iarbă, în fața lunii superbe.
- Matei, îți amintești ziua când ne-am întâlnit?
- Dar oare cm aș putea să o uit! Așa ceva nu se uită!
- Mă plimbam cu bicicleta și de la o groapă am căzut și m-am lovit rău. Ai venit imediat
la mine și m-ai ajutat să mă ridic, spunându-mi să stau liniștită pentru că și tu ai căzut
de atâtea ori și ți-a trecut. Așa m-am speriat atunci, dar cuvintele tale m-au făcut să mă
simt mai bine.
- Și de atunci suntem de nedespărțit!
- Da! De nedespărțit!
- Hei! Hei! Dar noi unde suntem în povestea asta?! Ne-ați uitat?
- Ha ha ha! Cum să vă uităm, le spuse Teodora!
- Așa ceva! Niște geloși!
Fetița curioasă se ridică și merse până la marginea lacului. Era dornică să atingă cu
mânuțele ei luna din apă. Puse piciorul mult prea aproape de pământul umezit. Se
dezechilibră și alunecă.
- Ajutooor! Ajutooor! strigă cât putu de tare.
- Ce se aude? Cum? Ce? Ce s-a întâmplat? Unde-i Teodora?
- Aici, aici sunt! Nu știu să înoooot!
- Doamne Dumnezeule! Rita! Bulfi! Acționăm planul de urgență!!!
- Venim acum!
- Trusa de prim ajutor e jos lângă salcie. Mergi și o ia, Rita!
- Imediat!
- Sfoară!
- Sfoară!
- Colac!
- Colac!
- Prinde asta și ține-te bine, Teodora! Suntem aici! Va fi bine!
În mai puțin de un minut fetița era pe iarbă, întinsă, abia răsuflând.
- Vă mulțumesc, prieteni! Nu știu ce m-aș fi făcut fără voi!
- Eu doar am stat și-am înotat, spuse supărat Bulfi!
- Cu toții am contribuit! Nu reușeam dacă nu eram calmi și nu eram împreună, îi replică
hotărât Matei.
- Exact cm spune și proverbul „Prietenul la nevoie se cunoaște!”
- Drept e! Cât adevăr! Ce frumos e să ai prieteni!
- Așa e Rita! Să mergem în casă să ne schimbăm și la somn cu noi. După o așa aventură
vom dormi ca bebelușii.
Cei patru prieteni intrară în casă și din nou liniștea s-a așternut în casa cea mare de lângă
lac.
