Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor

Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor

Share

Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor a fost fondat la 1 octombrie 2013.

18/05/2026

🎉 Doctorul în științe biologice Tatiana SALTANOVICI – la o aniversare prodigioasă! 🌿

Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor îi adresează cele mai sincere felicitări doamnei doctor în științe biologice Tatiana SALTANOVICI, cercetător consacrat în domeniul geneticii și ameliorării plantelor, cu prilejul frumoasei aniversări.

Născută la 19 mai 1956, în orașul Criuleni, Republica Moldova, doamna Tatiana Saltanovici și-a dedicat întreaga activitate profesională cercetării științifice, contribuind remarcabil la dezvoltarea geneticii plantelor și a ameliorării tomatelor. Parcursul său profesional reprezintă un model de perseverență și excelență, evoluând de la funcția de laborant la cea de cercetător științific coordonator în cadrul Institutului de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor al Universității de Stat din Moldova.

De-a lungul carierei, a realizat cercetări valoroase privind rezistența tomatelor la factori biotici și abiotici, elucidând mecanisme complexe de adaptare și contribuind la dezvoltarea unor metode inovatoare de selecție și ameliorare genetică. Rezultatele activității sale sunt reflectate în circa 170 de lucrări științifice, 9 brevete de invenție și un brevet pentru soi de plantă.

Activitatea sa științifică și didactică, implicarea în formarea tinerilor cercetători și contribuția la evaluarea proiectelor de cercetare demonstrează profesionalismul, responsabilitatea și devotamentul față de știință și educație.

Prin întreaga sa activitate, doamna doctor Tatiana Saltanovici se afirmă drept un cercetător dedicat și un promotor al excelenței academice în Republica Moldova.

🌸 Cu acest prilej aniversar, colectivul Institutului îi urează multă sănătate, energie, împliniri personale și profesionale, inspirație și noi realizări științifice!

🎂 La Mulți Ani!

Sursa: https://igfpp.usm.md/doctorul-stiinte-biologice-tatiana-saltanovici-la-o-aniversare-prodigioasa

Photos from Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor's post 15/05/2026

📍 Reprezentanții CEE-ONU în vizită la IGFPP

Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor al Universitatea de Stat din Moldova , la data de 14 mai 2026, vizita reprezentanților Comisiei Economice a Organizației Națiunilor Unite pentru Europa (UNECE) dl Nicholas BONVOISIN, Șef al Secției Activități Operaționale și Analiză, Sectorul Mediu, și dna Angela SOCHIRCĂ, expert de mediu.

Subiectul principal al discuțiilor l-a constituit elaborarea celui de-al patrulea raport de evaluare a performanțelor de mediu (Environmental Performance Review) pentru Republica Moldova, cu accent pe conservarea resurselor genetice vegetale pentru agricultură și alimentație.

Dr. Anatol Ganea a prezentat situația actuală a sectorului resurselor genetice vegetale din Republica Moldova, evidențiind provocările majore cu care se confruntă domeniul, inclusiv necesitatea promovării și oficializării Programului național privind resursele genetice vegetale pentru alimentație și agricultură, elaborat încă din anul 2017.

Totodată, dr. Gabriela Romanciuc a expus nivelul de implicare al Republicii Moldova în acorduri și convenții internaționale relevante, precum Tratatul Internațional privind Resursele Genetice Vegetale pentru Alimentație și Agricultură Food and Agriculture Organization of the United Nations (FAO), Programul European de Cooperare pentru Resursele Genetice Vegetale (ECPGR) și Protocolul de la Nagoya.

În cadrul întâlnirii au fost formulate recomandări și propuneri care urmează să fie integrate în raportul de evaluare și înaintate factorilor de decizie la nivel național.

La finalul vizitei, oaspeții au vizitat Laboratorul de Resurse Genetice Vegetale, familiarizându-se cu infrastructura de cercetare, echipamentele utilizate pentru conservarea genofondului vegetal și camera rece destinată păstrării în siguranță a mostrelor de semințe.

🔗 Sursa: https://igfpp.usm.md/reprezentantii-cee-onu-vizita-la-igfpp

15/05/2026

🎉 Cercetătorii Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor al Universitatea de Stat din Moldova – câștigători ai Programului de burse FMS 2026

Fondul Mondial al Savanților (FMS) a anunțat câștigătorii ediției 2026 a Programului de burse FMS. Printre cei 10 tineri cercetători și doctoranzi din Republica Moldova distinși cu aceste burse prestigioase se regăsesc și 2 cercetători din cadrul Institutului de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor.

🔬 Arcadie FRON, cercetător științific în cadrul laboratorului Entomologie și biocenologie, a fost premiat pentru proiectul:
„Dezvoltarea unui sistem vibro-acustic pentru detectarea nedistructivă a larvelor dăunătoare arborilor, precum Zeuzera pyrina”.

🌱 Corina GLIBICIUC, cercetător științific în cadrul laboratorului Fitofarmacie și ecotoxicologie, a obținut bursa pentru proiectul:
„Abordări biotehnologice pentru identificarea și aplicarea substanțelor kairomonale în vederea sporirii potențialului de parazitare al entomofagului Bracon hebetor în condițiile schimbărilor climatice”.

Președintele Fondului Mondial al Savanților în Republica Moldova, academicianul și profesorul Gheorghe DUCA, a adresat sincere felicitări tuturor câștigătorilor și le-a urat succes în implementarea proiectelor de cercetare.

👏 Felicitări cercetătorilor noștri și colectivelor laboratoarelor Entomologie și biocenologie și Fitofarmacie și ecotoxicologie pentru susținerea și îndrumarea tinerilor cercetători! Le dorim mult succes în realizarea proiectelor și noi rezultate remarcabile în activitatea științifică.

🔗 Mai multe detalii:
https://fms.md/castigatorii-programului-de-burse-oferit-de-fondul-mondial-al-savantilor-pentru-anul-2026

🔗 Sursa:
https://igfpp.usm.md/cercetatorii-igfpp-castigatori-ai-programului-de-burse-fms

15/05/2026

Colectivul Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor al Universitatea de Stat din Moldova exprimă înalta apreciere și cele mai sincere sentimente de recunoștință pentru contribuția remarcabilă la dezvoltarea domeniilor protecției plantelor, virusologiei, microbiologiei și agriculturii ecologice, adusă de profesorul cercetător, doctor habilitat Leonid VOLOȘCIUC, cu prilejul alegerii prin concurs în calitate de membru corespondent al Academiei de Științe a Moldovei.

Suntem convinși că Secția Științe ale Vieții a AȘM și-a consolidat corpul academic la profilul 411 Agronomie, iar colectivul nostru este onorat să activeze alături de distinsul savant Leonid VOLOȘCIUC.

Felicitări, dle profesor Leonid VOLOȘCIUC!

Vă dorim multă sănătate, prosperitate, perseverență și ani îndelungați de activitate rodnică, pentru a rămâne și în continuare un model de excelență academică și profesională pentru generațiile viitoare de cercetători.

Mai multe detalii:

https://igfpp.usm.md/excelenta-academica-profesorului-leonid-volosciuc-apreciata-si-recunoscuta-de-cel-mai-inalt

28/04/2026

Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor al Universitatea de Stat din Moldova anunță apariția monografiei:
“𝗘𝗳𝗳𝗲𝗰𝘁 𝗼𝗳 𝘀𝗼𝗺𝗲 𝗯𝗶𝗼𝗿𝗲𝗴𝘂𝗹𝗮𝘁𝗼𝗿𝘀 𝗮𝗻𝗱 𝗮𝗹𝗴𝗶𝗻𝗶𝘁𝗲 𝗼𝗻 𝗶𝗺𝗽𝗿𝗼𝘃𝗶𝗻𝗴 𝘀𝗲𝗲𝗱 𝗴𝗲𝗿𝗺𝗶𝗻𝗮𝘁𝗶𝗼𝗻 𝗮𝗻𝗱 𝘀𝗲𝗲𝗱𝗹𝗶𝗻𝗴𝘀 𝗮𝗱𝗮𝗽𝘁𝗮𝘁𝗶𝗼𝗻 𝗼𝗳 𝗘𝘂𝗿𝗼𝗽𝗲𝗮𝗻 𝗯𝗲𝗲𝗰𝗵 (𝗙𝗮𝗴𝘂𝘀 𝘀𝘆𝗹𝘃𝗮𝘁𝗶𝗰𝗮 𝗟.)”
Autori: Elisovetcaia Dina, Ivanova Raisa, Brindza J.
📍 Slovak University of Agriculture in Nitra, 2026
📖 266 pagini | ISBN: 978-80-552-2926-3
🔗 DOI: [https://doi.org/10.15414/2026.9788055229263](https://doi.org/10.15414/2026.9788055229263)

Lucrarea prezintă rezultate originale privind germinarea semințelor și adaptarea plantulelor de fag european (Fagus sylvatica) provenite din diferite populații din Slovacia, România, Ucraina și Republica Moldova.

🔬 Studiul evidențiază:
• metode rapide de evaluare a viabilității semințelor;
• efectele bioreglatorilor naturali și ale alginitului asupra accelerării și sincronizării germinării;
• creșterea ratei de supraviețuire și adaptare a plantulelor în condiții controlate și naturale;
• importanța provenienței genetice în succesul regenerării fagului.

🌱 Rezultatele confirmă că aplicarea tratamentelor pre-germinative poate reduce semnificativ perioada de germinare și îmbunătăți dezvoltarea plantelor, oferind soluții practice pentru reîmpădurire și conservarea biodiversității forestiere.

📊 Monitorizarea pe termen de 3 ani în Rezervația Naturală „Plaiul Fagului” a demonstrat diferențe semnificative de adaptare între populații, subliniind rolul selecției materialului biologic în condițiile schimbărilor climatice.

📌 Monografia se adresează cercetătorilor, studenților, biologilor, geneticienilor și specialiștilor din domeniul silviculturii, contribuind la dezvoltarea strategiilor moderne de conservare și restaurare a pădurilor de fag.

📎 Rezultatele au fost obținute în cadrul unor proiecte internaționale și naționale susținute de International Visegrad Fund și Ministerul Educației și Cercetării.

🔗 Detalii: [https://igfpp.md/carte-noua-effect-some-bioregulators-and-alginite-improving-seed-germination-and-seedlings](https://igfpp.md/carte-noua-effect-some-bioregulators-and-alginite-improving-seed-germination-and-seedlings)

27/04/2026

Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor al Universitatea de Stat din Moldova anunță apariția recomandării metodice:
„𝗕𝗶𝗼𝘁𝗲𝗵𝗻𝗼𝗹𝗼𝗴𝗶𝗶 𝒊𝒏 𝒗𝒊𝒕𝒓𝒐 î𝗻 𝘀𝘂𝘀ț𝗶𝗻𝗲𝗿𝗲𝗮 𝘀𝗲𝗰𝘁𝗼𝗿𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗵𝗼𝗿𝘁𝗶𝗰𝗼𝗹✍”
Autori: Andronic Larisa, Smerea Svetlana, Călugăru-Spătaru Tatiana, Dascaliuc Alexandru
Editura USM, Chișinău, 2025 – 109 p.
ISBN 978-9975-62-946-1

Lucrarea abordează fundamentele teoretice și aplicațiile practice ale biotehnologiilor 𝒊𝒏 𝒗𝒊𝒕𝒓𝒐 în horticultură, oferind concepte metodologice susținute de studii de caz relevante. Sunt evidențiate soluții moderne pentru provocările din domeniu, inclusiv metode de diagnostic fitopatologic, micropropagare, embriogeneză și conservare in vitro a resurselor genetice.

📌 Printre subiectele abordate:
• micropropagarea și multiplicarea microclonală a plantelor
• salvarea embrionilor imaturi
• obținerea liniilor haploide și dublu-haploide
• regenerarea plantelor prin culturi de țesuturi
• conservarea in vitro a germoplasmei
• eradicarea virusurilor și producerea materialului săditor sănătos

Lucrarea include protocoale biotehnologice originale, dezvoltate de autori pentru culturi horticole precum vița de vie, cartoful și plantele ornamentale.

📊 Materialele sunt realizate în cadrul proiectului moldo-georgian:
„Instrumente biotehnologice pentru o horticultură rezilientă prin promovarea speciilor netradiționale (ex. Actinidia arguta) în contextul schimbărilor climatice”, finanțat de Agenția Națională pentru Cercetare și Dezvoltare pentru anul 2025.

📎 Detalii: https://igfpp.md/carte-noua-biotehnologii-vitro-sustinerea-sectorului-horticol-recomandare-metodica

27/04/2026

📚 A fost publicată monografia:
𝐈𝐕𝐀𝐍𝐎𝐕𝐀, 𝐑𝐚𝐢𝐬𝐚; 𝐂𝐀𝐒𝐈𝐀𝐍, 𝐈.; 𝐁𝐑𝐈𝐍𝐃𝐙𝐀, 𝐉.
𝐴𝑚𝑒𝑟𝑖𝑐𝑎𝑛 𝑝𝑜𝑘𝑒𝑤𝑒𝑒𝑑 (𝑃ℎ𝑦𝑡𝑜𝑙𝑎𝑐𝑐𝑎 𝑎𝑚𝑒𝑟𝑖𝑐𝑎𝑛𝑎 𝐿.): 𝑀𝑜𝑟𝑝ℎ𝑜-𝑏𝑖𝑜𝑙𝑜𝑔𝑖𝑐𝑎𝑙 𝑓𝑒𝑎𝑡𝑢𝑟𝑒𝑠, 𝑏𝑖𝑜𝑐ℎ𝑒𝑚𝑖𝑠𝑡𝑟𝑦, 𝑝𝑖𝑔𝑚𝑒𝑛𝑡𝑠 𝑖𝑠𝑜𝑙𝑎𝑡𝑖𝑜𝑛 𝑎𝑛𝑑 𝑎𝑝𝑝𝑙𝑖𝑐𝑎𝑡𝑖𝑜𝑛
Editura: Slovak University of Agriculture in Nitra, 2025, 108 p.
ISBN: 978-80-552-2870-9
DOI: https://doi.org/10.15414/2025.9788055228709

🌿 Lucrarea prezintă un studiu complex asupra plantei de cârmâz (Phytolacca americana L.), o specie invazivă în Europa, dar cu un potențial valoros în domenii precum medicina, agricultura și industria alimentară.

🔬 Printre subiectele abordate:

* caracteristicile morfo-biologice ale plantei cultivate în Republica Moldova și Slovacia
* compoziția fenolică și activitatea antioxidantă
* izolarea pigmenților naturali (betacianină) din fructe
* utilizarea acestora ca **coloranți naturali**
* influența apei activate asupra extracției compușilor bioactivi
* stabilitatea și termenul de valabilitate al coloranților obținuți
* aplicații în agricultură (inclusiv tratarea semințelor)

🌱 Monografia propune soluții inovatoare pentru valorificarea unei plante considerate adesea problematică, demonstrând că aceasta poate deveni o resursă importantă de compuși bioactivi și coloranți naturali.

📊 Rezultatele cercetării au fost obținute în cadrul mai multor proiecte internaționale și naționale, inclusiv programe susținute de International Visegrad Fund și Ministerele Educației din Republica Moldova și Slovacia.

📖 Publicația se adresează cercetătorilor, studenților și practicienilor din domeniul botanicii, biotehnologiei și industriei alimentare.

🔗 Mai multe detalii:
https://igfpp.md/carte-noua-american-pokeweed-phytolacca-americana-l-morpho-biological-features-biochemistry

23/04/2026

🎉🎓🔬
Doctorul habilitat în științe biologice Vladimir Todiraș aniversează o frumoasă etapă a vieții și activității sale științifice. 🌟

Născut la 23 aprilie 1956 în satul Slobozia Vărăncău, r-nul Soroca, și-a dedicat întreaga carieră cercetării în domeniul protecției plantelor, devenind un specialist de referință. 🌱📚 Autor a sute de lucrări științifice, brevete și sisteme inovatoare pentru agricultura ecologică și de precizie, contribuțiile sale au avut un impact semnificativ atât la nivel național, cât și internațional. 🌍

Pentru meritele sale deosebite a fost distins cu medalii prestigioase, iar activitatea sa continuă să inspire generații de cercetători și specialiști. 🏅✨

Cu această ocazie, îi adresăm sincere urări de sănătate, succes și noi realizări remarcabile! 🎊👏

🔗 Sursa: [https://igfpp.md/doctorul-habilitat-stiinte-biologice-todiras-vladimir-la-o-aniversare-prodigioasa](https://igfpp.md/doctorul-habilitat-stiinte-biologice-todiras-vladimir-la-o-aniversare-prodigioasa)

Photos from Universitatea de Stat din Moldova's post 16/04/2026
15/04/2026

📅 La 25 martie 2026, delegația Fondului Česká rozvojová agentura - CzechAid – UNDP Moldova a vizitat Laboratorul de Genetică Moleculară al Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor al Universitatea de Stat din Moldova

Vizita a evidențiat infrastructura modernă a laboratorului, implementarea noilor tehnologii și experiența acumulată de cercetători în cadrul colaborării cu Institutul de Botanică Experimentală din Praga.

Parteneriatul desfășurat pe parcursul a trei ani a contribuit la realizarea unor proiecte importante în domeniul genomicii și rezistenței plantelor, marcând totodată un schimb valoros de cunoștințe și bune practici.

🌱 Prin aceste inițiative, colaborarea susține activ Obiectivele de Dezvoltare Durabilă și promovarea soluțiilor inovatoare în cercetarea științifică.

🔗 Pentru mai multe detalii: https://igfpp.md/index.php/totalizarea-rezultatelor-parteneriatului-igfpp-fondul-czech-aid-undp-institutul-de-botanica

Want your school to be the top-listed School/college in Chisinau?

Click here to claim your Sponsored Listing.

Location

Address

Republica Moldova, Chişinău, Str. Pădurii, 20
Chisinau
MD-2002

Opening Hours

Monday 08:00 - 17:00
Tuesday 08:00 - 17:00
Wednesday 08:00 - 17:00
Thursday 08:00 - 17:00
Friday 08:00 - 17:00