Promenade culturale

03/10/2026

Pentru mine, călătoriile au fost și rămân un izvor de întărire a minții și a sufletului. De fiecare dată când mă întorc dintr-o promenadă, mă simt mai motivat, mă odihnesc mai bine și port în mine planuri mari pentru viitor. Poate că tocmai schimbarea locului, pașii făcuți prin spații încărcate de istorie și de o spiritualitate bimilenară, întâlnirea cu oameni care împărtășesc aceleași valori lasă o urmă vie în viața mea.

Dacă ar fi să alcătuiesc un clasament al locurilor care îmi fac bine, pe primul loc aș pune Constantinopolul, Istanbulul de astăzi. Biserici și mănăstiri vechi de peste un mileniu, împărați sfinți, peisajul Bosforului, acest punct nodal în care s-au întâlnit culturi, civilizații, religii și drumuri comerciale. Și moștenirea otomană, care ne amintește că niciun imperiu nu e veșnic și că toate stăpânirile sunt trecătoare.

Constantinopolul mă învață ceva simplu și greu în același timp: nu știm niciodată ce ne aduce viitorul, dar putem lucra asupra prezentului. Iar ceea ce înfăptuim astăzi devine, mâine, istorie.

Abia aștept să fiu din nou în Istanbul, între 2 și 6 februarie 2027, și vă invit să descoperim împreună acest patrimoniu unic pe pământ, concentrat într-un singur oraș. Grupul va fi restrâns, ca să rămână loc pentru întâlnire și dialog.

Dacă sunteți interesați, scrieți-mi în privat. Voi reveni cu detalii.

02/10/2026

02/10/2026

O lectură culturală a Vienei, dezlegând istoria și elitele românești din Europa imperială.

Promenade culturale în Viena și călătorii culturale în grupuri mici, conduse de mine, Cezar Ungureanu, doctor în filosofie al Universității Viena. Nu bifăm locuri — le înțelegem: fiecare obiectiv prinde sens prin context, oameni și poveste.

„Călătoriile sunt, în felul lor, o formă de educație.”

Date, programe și înscrieri: calatorestecucezar.at
Telefon / WhatsApp: 0676 3676217

16/09/2026

În anii studiilor sale vieneze (1869–1872), tânărul Eminescu avea necontenit înaintea ochilor Domul Sfântului Ștefan, în care era cinstită și vestita icoană a Maicii Domnului. Nicio mărturie nu îngăduie să vorbim despre o legătură nemijlocită între icoană și versuri. Totuși, cititorului care cunoaște locul îi va fi greu să nu regăsească ceva din atmosfera acelei catedrale și a icoanei în deschiderea poemului Înger și demon, a cărui întâie scenă ne poartă, în noapte, înaintea unei icoane a Fecioarei:

„Noaptea-n Doma întristată, prin lumini îngălbenite
A făcliilor de ceară care ard lângă altare -
Pe când bolta-n fundul Domei stă întunecoasă, mare,
Nepătrunsă de-ochii roşii de pe mucuri ostenite.

În biserica pustie, lângă arcul în părete,
Genuncheată stă pe trepte o copilă ca un înger;
Pe-a altarului icoană în de raze roşii frângeri,
Palidă şi mohorâtă Maica Domnului se vede.”

Poemul — citit la Junimea în septembrie 1872, așadar la scurtă vreme după ce Eminescu părăsise Viena, și tipărit apoi în Convorbiri literare la 1 aprilie 1873 — se naște în chiar lunile în care atmosfera marelui Dom vienez îi era încă proaspătă în minte.

15/09/2026

Catedrala romano-catolică „Sfântul Ștefan” (Stephansdom) – unul dintre cele mai vizitate obiective ale Vienei – este una dintre cele mai vechi și mai emblematice biserici ale orașului. Originile edificiului actual se află în secolul al XII-lea: construcția primei biserici romanice a început în jurul anului 1137, aceasta fiind consacrată în 1147 și finalizată, potrivit datării tradiționale, în jurul anului 1160. De-a lungul veacurilor, biserica a fost extinsă și reconstruită, dobândind treptat monumentala sa înfățișare gotică. Strâns legată de istoria Casei de Habsburg, catedrala a fost scena unor importante ceremonii dinastice, între care celebra Dublă nuntă vieneză din 1515, și a devenit loc de înmormântare pentru numeroși membri ai dinastiei, aici aflându-se și monumentalul mormânt al împăratului Frederic al III-lea. Astfel, Stephansdomul a fost martorul multor momente importante din istoria Vienei și a monarhiei habsburgice, iar astăzi reprezintă un reper identitar nu doar pentru vienezi, ci și pentru Austria în ansamblul ei.

12/09/2026

12 septembrie 1683. Ziua în care s-a hotărât harta Europei Centrale.

Astăzi se împlinesc 343 de ani de la bătălia de la Kahlenberg. În zorii acelei duminici, armata creștină a coborât din pădurile de pe Kahlenberg și Leopoldsberg asupra taberei otomane care asedia Viena de două luni. Spre seară, orașul era salvat, iar Kara Mustafa fugea spre Belgrad — unde avea să fie sugrumat de Crăciun, după obiceiul Porții.

Ce se pomenește mai rar: sub zidurile Vienei se aflau în vara aceea și aproape 12.000 de ostași români. Trupele lui Șerban Cantacuzino, ale lui Gheorghe Duca și ale lui Mihai Apafi fuseseră aduse în oastea vizirului ca vasali, siliți. Așezați în pădurea Gatterhölzl, la sud-vest de oraș, românii au încercat să ajute rezistența creștină. Șerban Cantacuzino a pus să se ridice acolo o cruce de stejar înaltă de cinci metri, la care preoții slujeau iar domnitorul ținea sfaturi de taină și trimitea spre habsburgi și informații despre planurile turcești.

Nu a fost eroism de manual, ci prudența unui principe creștin prins între două imperii, care a ales să nu ridice sabia împotriva celor de-o credință cu el. Viena a ținut minte gestul. Pe biserica de pe Kahlenberg, o placă îi pomenește și astăzi pe „soldații români care, în 1683, la despresurarea Vienei, au contribuit la salvarea orașului”.
O istorie pe care puțini o cunosc — și pe care o poți încă atinge cu mâna, dacă știi unde să privești.

Mai jos, reportajul Deutsche Welle despre proiectul meu de redescoperire a urmelor românești din Viena:
https://www.facebook.com/share/v/1Dmm5DeCS3/ Weniger anzeigen

08/09/2026

07/09/2026

Educația nu se termină la poarta clasei

Le urăm mult succes tuturor celor care pășesc azi pragul școlii — copii, elevi, studenți și, deopotrivă, profesorilor care îi întâmpină. Vă dorim un an cu întrebări bune și cu bucuria de a descoperi că a învăța rămâne una dintre cele mai frumoase forme de libertate.

Tocmai fiindcă învățarea nu se oprește la clasă, și în toamna și iarna aceasta vom porni din nou pe urmele istoriei — cu promenadele noastre culturale dedicate poveștii extraordinare a românilor de odinioară la Viena.

Este deja al patrulea an de când, pas cu pas, le-am arătat sutelor de oameni și copii care ne-au însoțit:

— lupta românilor transilvăneni pentru drepturi la curtea imperială de la Viena;
— modernizarea României prin contactul cu lumea vieneză;
— relațiile diplomatice care au ajuns, cândva, să schimbe chiar granițele țării noastre.

Și toate acestea nu din cărți, ci acolo unde s-au petrecut cu adevărat: pe străzile, în bisericile și în palatele Vienei — călcând pe locurile în care s-a scris istorie pentru România.

Un an bun tuturor. Iar în curând, drum bun împreună.

05/09/2026

04/09/2026

Ce face diferența între o simplă excursie și o călătorie care îți rămâne în suflet?

După câțiva ani de promenade culturale, am înțeles că secretul stă într-un echilibru bine gândit și îndelung probat: spiritualitatea locurilor, cultura locală, bucătăria turcească și experiențe autentice — și, nu în ultimul rând, grupul mic, în care fiecare are loc și timp.
Într-un grup restrâns nimeni nu se pierde în mulțime. Putem zăbovi la diferite obiective, putem pune întrebări, putem simți liniștea unui loc fără să fim grăbiți de la un obiectiv la altul. Iar un conducător care cunoaște cu adevărat locurile nu te poartă pe unde merg toți, ci pe unde merită — acolo unde istoria ne privește pe noi, românii și creștinii, în mod aparte.

Eu sunt cel care leagă toate acestea laolaltă — și pe noi împreună. De aici se naște plus-valoarea: nu o listă de obiective bifate, ci o experiență trăită cu sens, în care fiecare zi adaugă ceva la felul în care înțelegem lumea și pe noi înșine.

În februarie pornim din nou spre Istanbul — a cincea promenadă culturală. Grup restrâns, ca de fiecare dată.

Deja primele cinci locuri s-au ocupat. Dacă vrei să fii printre primii anunțați, scrie-mi.